Marina Statelor Unite explorează posibilitatea de a achiziționa și de a coproduce fregate militare de la Japonia, Coreea de Sud și Turcia. Această mișare strategică este menită să accelereze extinderea flotei americane în fața expansiunii maritime a Chinei. Dacă planul este implementat, va reprezenta prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial când SUA va cumpăra sau va construi nave de luptă majore bazate pe proiecte străine, conform informațiilor de la Nikkei Asia.
Decizia este impusă de dificultățile severe întâlnite de șantierele navale americane și de ritmul de creștere al flotei chineze. Un oficial al Marinei a declarat că se dezvoltă opțiuni pentru a livra navele mai rapid, asigurând totodată investiții pe termen lung și transfer de tehnologie. Un alt oficial a recunoscut necesitatea de a avea un număr suficient de nave, menționând că ar putea cumpăra fregate japoneze, pe care le-a descris drept excelente.
În prezent, capacitatea de producție a Chinei depășește de peste 200 de ori cea a Statelor Unite, livrând anual între 6 și 10 distrugătoare moderne. În contrast, șantierele din SUA se confruntă cu penurie de forță de muncă, întârzieri și costuri necontrolate. Japonia și Coreea de Sud dețin șantiere foarte eficiente, generând împreună peste 40% din producția globală de nave, construind unități de ultimă generație la costuri reduse.
Strategia prevede ca primele una sau două nave să fie construite direct în Japonia sau Coreea de Sud. Ulterior, constructorii asiatici vor trebui să investească în șantierele din SUA, să transfere tehnologia și să instruiască forța de muncă americană pentru a muta producția pe teritoriul SUA. Pentru a evita restricțiile de a construi exclusiv local, administrația de la Washington utilizează o derogare specială legată de securitatea națională.
Administrația Trump susține relansarea industriei navale și a propus un buget de 66 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2027. Acest fond vizează producția a 34 de nave de război și de sprijin. Deși SUA deține în prezent 970 de nave, față de cele 700 ale Chinei, necesitatea achizițiilor externe este accentuată de necesitatea de a menține o prezență globală în fața unei puteri concentrate în Asia-Pacific.
Contextul securității maritime este marcat de o competiție intensă între marile puteri pentru controlul rutelor comerciale și stabilitatea regională. În timp ce flota americană este desfășurată la nivel global, expansiunea rapidă a capacității navale chineze pune presiune pe infrastructura de producție a aliaților tradiționali ai SUA. Această evoluție subliniază importanța parteneriatelor tehnologice și a capacității de a asigura o linie de aprovizionare rapidă pentru navele de luptă.
