Discursul recent al Ursulei von der Leyen despre starea Uniunii Europene pune în evidență tranziția de la conceptul de autonomie strategică către cel de independență. În acest context, România trebuie să aibă un rol activ în deciziile de securitate, asigurându-se că noile mecanisme europene oferă ajutor concret în primele ore ale unei crize. Obiectivul este ca statul să nu rămână doar un observator, ci un participant cu drept de decizie în procesele care îi afectează teritoriul.
Vasile Dîncu susține dezvoltarea unei apărări europene mai puternice, care să funcționeze în cooperare strânsă cu NATO și cu Statele Unite. În viziunea sa, independența nu este doar un termen retoric, ci presupune capacitatea de a acționa chiar și atunci când prioritățile partenerilor diverg. Această abordare necesită investiții care să lase în România competențe tehnice, capacități de producție și posibilități de întreținere a echipamentelor militare, evitând dependența totală de furnizorii externi.
Un program esențial propus este protejarea Dunării de Jos și a litoralului, integrând supravegherea, apărarea împotriva dronelor și menținerea serviciilor esențiale. Acest proiect ar trebui să fie conectat la planificarea NATO și să includă atât sistemele de avertizare pentru populație, cât și capacitatea de reparare rapidă a infrastructurii. România poate contribui prin dezvoltarea unor rețele de schimb de informații și evaluare a amenințărilor, precum și prin implicarea în proiecte de securitate maritimă regională.
În ceea ce privește finanțarea, instrumentul european SAFE permite accesul la împrumuturi de aproximativ 16,68 miliarde de euro pentru achiziții de apărare. Este vital ca aceste investiții să fie însoțite de un control parlamentar riguros și de o explicație clară a costurilor. Vasile Dîncu insistă că industria românească trebuie să fie un partener real în producție și instruire, nu doar un simplu cumpărător, pentru a asigura dezvoltarea competențelor locale pe termen lung.
Propunerea unui Consiliu European de Securitate, cu participarea unor parteneri precum Regatul Unit, Norvegia, Ucraina și Canada, ridică întrebări despre reprezentarea statelor direct afectate. Există riscul ca rapiditatea deciziilor să se obțină prin excluderea celor care suportă direct consecințele conflictelor. România trebuie să ceare participarea la orice deliberare care îi privește securitatea, asigurând accesul la informații relevante și un mandat clar pentru noile formate de decizie europene.
Contextul geopolitic actual este marcat de o tensiune ridicată, în timp ce Rusia avertizează că noile sancțiuni americane complică eforturile de pace în Ucraina. Această situație subliniază necesitatea unei pregătiri riguroase în fața amenințărilor hibride. În România, securitatea trebuie să includă și capacitatea de a gestiona situații de criză, de la protejarea porturilor până la menținerea funcționării sistemelor informatice și a serviciilor publice esențiale.
Securitatea democratică implică și menținerea dreptului la critică și la controlul public asupra deciziilor de apărare. Orice mecanism nou de securitate europeană trebuie să fie transparent și să permită verificarea deciziilor de către cetățeni. Independența reală va fi demonstrată atunci când autoritățile din locuri precum Tulcea vor putea conta pe instituții pregătite și pe parteneri care au mijloace concrete de intervenție în momentul unei alerte.
