Aliații europeni ar trebui să pregătească posibilitatea de a conduce apărarea colectivă a continentului prin NATO, chiar și în cazul în care Statele Unite nu participă militar la un conflict european. Această viziune este prezentată de Hans-Dieter Lucas, Adam Thomson și Pierre Vimont într-o analiză publicată de Carnegie Europe. Autorii propun dezvoltarea unor capacități europene descrise ca fiind „separabile, dar nu separate” de NATO, având ca obiectiv principal autonomia operațională.
Procesul de transformare ar putea fi inițiat de Franța, Germania și Regatul Unit, cu implicarea unor state precum Polonia, Italia, Finlanda sau Suedia. Autorii sugerează că acest grup ar putea formula un plan de dezvoltare a capacităților care să fie negociat ulterior în cadrul structurilor NATO. Anul 2035 este indicat ca un posibil orizont politic pentru ca Europa să poată asuma responsabilitatea principală pentru propria apărare, deși acest termen nu este o decizie oficială a Alianței.
Modelul propus se inspiră de mecanismul Berlin Plus, care permite Uniunii Europene să utilizeze anumite structuri și capacități ale NATO pentru operațiuni conduse de UE atunci când Alianța nu este implicată. Diferența majoră constă în extinderea acestui principiu de la gestionarea crizelor la apărarea colectivă a statelor europene. Forțele și planificarea ar păstra standardele comune și interoperabilitatea cu forțele americane, permițând componentei europene să fie desprinsă operațional doar în scenariul în care Washingtonul nu participă.
Tranziția implică rezolvarea unor probleme complexe, precum comanda militară, accesul la capacități furnizate în prezent de SUA și descurajarea nucleară. Europa trebuie să devină autonomă în funcții esențiale, inclusiv în domeniul informațiilor, supravegherii, logisticii, transportului strategic și al apărării antiaeriene. De asemenea, este necesar un acord prin care Statele Unite să accepte să nu blocheze o decizie europeană într-o situație în care Washingtonul a decis să nu participe militar la un conflict.
Guvernanța acestui nou sistem ar putea lua mai multe forme, de la utilizarea unor coaliții de state dispuse să acționeze împreună, până la mutarea apărării colective către Uniunea Europeană. Totuși, o soluție exclusiv europeană ar putea exclude state NATO relevante precum Regatul Unit, Norvegia sau Türkiye. Analiza subliniază că orice transfer real al responsabilității trebuie să clarifice și relația dintre capacitățile nucleare ale Franței și Regatul Unit și restul sistemului de descurajare al Alianței.
Mecanismul Berlin Plus, pe care se bazează această propunere, a fost formalizat în 2003 și a permis utilizarea activelor NATO pentru misiuni conduse de UE. Acesta a fost folosit în trecut pentru operațiuni precum EUFOR Althea în Bosnia și Herțegovina. În prezent, însă, funcții critice de comandă, control și capacități de atac la distanță sunt susținute în mare măsură de resursele americane, ceea ce impune o reevaluare constantă a nivelului de autosuficiență necesar continentului.
