NATO începe în această lună procesul de planificare a apărării, un demers structurat în cinci etape, pentru a stabili noile obiective de securitate. Discuțiile vizează forțele și armamentul de care aliații vor avea nevoie pentru a se apăra împotriva unui atac rusesc, precum și modalitățile de finanțare a acestora. Cele 32 de țări membre sunt obligate să pună la dispoziție forțe și echipamente specifice, având ca termen limită anul 2029.
O problemă majoră este nivelul de ambiție stabilit pentru numărul de trupe și capacități militare. Istoric, NATO a menținut 18 brigăzi de rezervă pentru misiuni de gestionare a crizelor de amploare redusă, însă presiunea pentru conceptul NATO 3.0 ar putea obliga aliații să reducă aceste cerințe. Negocierile vor analiza și modul în care se poate oferi sprijin convențional țărilor cu arme nucleare, precum Statele Unite sau Regatul Unit, sub semnul întrebării fiind și viteza de adaptare la inovațiile tehnologice.
Aliații se confruntă cu necesitatea de a acoperi lacunele de capacitate lăsate de Washington. Administrația Trump ia în considerare o reducere drastică a efectivelor americane din Europa, ceea ce ar putea genera un deficit de avioane de realimentare, rachete cu rază lungă de acțiune și mijloace de supraveghere. În prezent, procesul se schimbă, deoarece SUA nu mai acoperă automat lipsurile identificate, forțând Europa să caute alternative mai ieftine pentru a compensa absența unor tehnologii precum rachetele Tomahawk.
Dezbaterile vor include și diviziuni regionale privind prioritățile de securitate. În timp ce atenția Alianței este concentrată pe flancul estic din cauza Rusiei și pe nord, unii diplomați susțin că este necesară o abordare la 360 de grade. Aceștia pledează pentru o atenție sporită asupra flancurilor sudice și sud-estice, unde amenințările includ prezența mercenarilor ruși în Libia, utilizarea migrației ca armă și activitatea submarinelor, solicitând o resetare a priorităților strategice.
Echilibrul dintre drone și echipamentele convenționale reprezintă un alt punct critic de discuție. Războiul din Ucraina demonstrează dominanța sistemelor fără pilot, ceea ce determină țări precum Franța sau Germania să aloce fonduri masive pentru drone. Rusia produce aproximativ 9 milioane de drone pe an, o cifră care impune un efort radical din partea NATO. În paralel, societățile europene cu populație îmbătrânită tind să se orienteze către automatizare pentru a compensa dificultățile de recrutare a soldaților.
Experiența de pe câmpul de luptă din Ucraina oferă lecții esențiale privind tehnologiile de apărare aeriană și sistemele de gestionare a luptei, precum Delta. Totuși, există temeri că doctrina NATO, bazată pe manevre rapide și superioritate aeriană, diferă de realitatea conflictului actual. Generalul american Alexus Grynkewich a subliniat importanța învățării acestor lecții, deși a menționat că Alianța nu urmărește un tip de război similar cu cel din Ucraina.
