Strategia NATO 3.0, propusă de Elbridge Colby, subsecretarul Apărării pentru politică, marchează o schimbare majoră în modul în care Statele Unite își gestionează prezența militară în Europa. Această viziune presupune o reducere rapidă a angajamentelor convenționale ale Washingtonului pe continent, menținând în același timp rolul de lider al alianței prin oferirea garanției nucleare. Obiectivul este ca statele europene să preia responsabilitatea apărării convenționale, în timp ce atenția SUA se mută către regiunea Indo-Pacific.
Implementarea acestui model implică reduceri masive de forțe și resurse militare pe teritoriul european. Departamentul Apărării a anunțat deja retragerea a aproximativ 5.000 de soldați din Germania și anularea desfășurării unui batalion de atac cu rază lungă de acțiune. În plus, există riscul ca între 25.000 și 40.000 de soldați să părăsească Europa, pe lângă propunerea de a reduce contribuția la Modelul de Forțe NATO cu o treime până la jumătate.
Reducerea capacităților militare afectează direct disponibilitatea echipamentelor critice în caz de criză. Planurile includ diminuarea numărului de aeronave și nave de război, inclusiv un portavion, zeci de avioane F-16 și F-15E, precum și o reducere de potențial de jumătate a numărului de drone MQ-9 înarmate. Această retragere a forțelor convenționale ar putea lăsa Europa vulnerabilă sub pragul nuclear, deoarece capacitățile de apărare ale continentului sunt încă în curs de dezvoltare.
Pentru a compensa pierderea forțelor convenționale, Washingtonul ar putea extinde prezența nucleară prin desfășurarea de focoase în Polonia sau statele baltice. Totuși, separarea strictă între responsabilitatea convențională europeană și cea nucleară americană este considerată nerealistă de experți. Această bifurcație a escaladării ar putea complica operațiunile aliate și ar putea oferi Moscovei oportunități de a exploata diviziunile din cadrul NATO, afectând gestionarea riscului de conflict.
Evoluția acestor decizii de securitate alimentează deja dorința unor state europene de a-și construi propriile capacități de descurajare. Franța și Regatul Unit au început deja procesul de consolidare a forțelor nucleare independente, în timp ce Polonia discută posibilitatea achiziționării de arme nucleare. Dacă NATO 3.0 va amplifica sentimentul de vulnerabilitate, alianța ar putea vedea o proliferare nucleară pe continentul european, contrar obiectivelor de control pe care Washingtonul dorește să le mențină.
Istoric, prezența trupelor americane în Europa a servit drept un semnal de alarmă pentru orice atac convențional asupra unui membru NATO. Prin implicarea soldaților americani pe teritoriul aliaților, Washingtonul a asigurat că un atac asupra Europei ar putea declanșa o escaladare nucleară imprevizibilă. Separarea acestor două piloni de apărare prin strategia NATO 3.0 riscă să erodeze această credibilitate și să slăbească legătura strategică dintre SUA și Europa.
