Situația de securitate din Peninsula Arabică a atins un punct critic, forțând Washingtonul să facă alegeri strategice dificile în fața atacurilor grupării Ansarullah sin Yemen. Președintele Donald Trump a promis intervenție în urma solicitărilor Arabia Saudită, dar a renunțat la operațiunea militară cu doar câteva ore înainte de lansare. Această schimbare de poziție reflectă dificultățile Americii de a gestiona conflicte regionale fără a compromite capacitățile militare globale și obiectivele de securitate împotriva Iranului.
Conflictul dintre Arabia Saudită și rebelii Houthi a escaladat semnificativ după ce aceștia au cucerit orașul-port Mocha pe 10 septembrie și insula Perim pe 11 septembrie. Controlul rebelilor asupra coastei yemenite și asupra unor rute maritime vitale le permite acum să gestioneze exporturile saudite de petrol. În acest context, Arabia Saudită se află în cea mai gravă criză de securitate de la invazia Kuweitului din 1990, fiind atacată constant cu rachete și drone care vizează ținte sensibile.
Deși prințul Mohammed bin Salman a contactat de două ori președintele Trump pentru a cere lovituri aeriene, Washingtonul a refuzat intervenția directă. După ce listele de ținte au fost aprobate și muniția a fost încărcată, Trump a anulat ordinul de atac la recomandarea consilierilor care se temeau de deschiderea unui nou front. Această retragere vine într-un moment în care stocurile de armament ale SUA sunt severemente afectate, raportul Pentagonului indicând consumul a aproape două treimi din rachetele Patriot și peste 1.000 de rachete Tomahawk.
Arabia Saudită a încercat să își diversificeze alianțele prin semnarea unui acord de apărare la Mecca, împreună cu Turcia și Pakistanul. Acest pact, care prevede un atac asupra unei țări ca fiind un atac asupra tuturor, a dat semne de slăbiciune în fața crizei actuale. Turcia a refuzat să intervină, invocând maturitatea politicii sale de securitate, în timp ce Pakistanul a preferat rolul de mediator, evitând implicarea militară directă în sprijinul unui aliat al Teheranului.
Evoluția din Golf subliniază tranziția de la momentul unipolar american din 1991 către o lume multipolară, unde SUA nu mai pot acționa cu aceeași libertate. În 1991, SUA au desfășurat jumătate de milion de militari pentru Primul Război din Golf, însă astăzi capacitatea de a susține aliați precum Arabia Saudită este limitată de necesitatea de a menține un echilibru de putere global. Această incertitudine strategică afectează încrederea partenerilor internaționali și stabilitatea piețelor energetice.
Evoluția conflictelor din Orientul Mijlociu reflectă o schimbare profundă în arhitectura de securitate globală, unde actori non-statali și puteri regionale precum Iran câștigă teren. În timp ce în deceniile trecute SUA impunau ordinea prin intervenții masive, actualul context de epuizare a stocurilor de rachete și presiunea diplomatică din partea Chinei indică o erodare a capacității de proiecție a puterii americane pe fronturile de crimă și instabilitate.
