Strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb reprezintă puncte de blocare strategice care guvernează fluxul traficului maritim de la Marea Arabiei și Marea Roșie către Oceanul Indian. Controlul acestor căi navigabile înguste este esențial pentru comerțul global, transformând regiunea într-un teren de confruntare între marile puteri. Conflictul actual dintre SUA și Iran este doar ultimul capitol dintr-o istorie seculară a puterilor extraregionale care încearcă să domine aceste rute vitale.
Istoria controlului maritim în regiune a început cu prezența chineză din perioada dinastiei Ming. În 1405, amiralul Zheng He a condus flote de peste 300 de nave prin Bab el-Mandeb și Aden, ajungând în Ormuz în jurul anului 1414. Această perioadă, numită Pax Sinica, nu a implicat colonizarea, ci o prezență comercială bazată pe diplomație și demonstrații de forță navală. Totuși, dinastia Ming a abandonat ulterior aceste expediții din cauza schimbării prioritățelor statului.
Ulterior, Portugalia a introdus o formă mai coercitivă de putere maritimă prin utilizarea tunurilor grele pe navele sale. În 1513, Afonso de Albuquerque a atacat Aden, iar în 1515 a reușit să cucerească orașul Ormuz, unde a impus un sistem de permise plătite pentru navigatori. Această abordare a marcat trecerea la metode mai violente de control, însă superioritatea navală portugheză nu a garantat controlul total asupra terelor din spatele porturilor cucerite.
După retragerea portughezilor, olandezii și britanicii au concurut pentru hegemonie. Compania Olandeză a Indiilor Orientale s-a stabilit în Mokha, în Yemen, reușind să schimbe echilibrul puterii prin controlul producției de cafea. Britanicii au obținut controlul de facto asupra Bab el-Mandeb după cucerirea Adenului în 1839, transformând orașul într-o stație navală și un centru de comunicații esențial, protejat prin tratate cu triburile locale și prin utilizarea navelor cu aburi.
În prezent, SUA ocupă rolul de putere dominantă, utilizând baze militare și grupuri de portavioane pentru a proteja interesele în schimbul petrolului. Totuși, dinamica s-a schimbat, iar războiul lui Trump din februare 2026 a pus în pericol transportul maritim, determinând Iranul să perturbe comerțul ca măsură de retorsiune. Tehnologia modernă, reprezentată de rachete și dronele utilizate de Houthi, transformă acum costul asigurării maritime într-o armă tactică eficientă.
Tensiunile actuale din Orientul Mijlociu sunt exacerbate de o stare de alertă globală asupra securității energetice. În contextul acestor confruntări maritime, AIE a avertizat că rezervele strategice de petrol se subțiază pe fondul instabilității din regiune. Această situație subliniază vulnerabilitatea fluxurilor comerciale în fața actorilor locali care utilizează tehnologii asimetrice pentru a contesta hegemonia maritimă a marilor puteri.
