Istoricul Peter Frankopan, profesor la Oxford, susține că conflictele din Ucraina și Iran nu sunt evenimente izolate, ci fac parte din aceeași dinamică globală. Într-o discuție pentru Bloomberg, acesta explică faptul că marile puteri fac calcule eronate privind capacitatea rivalilor lor, ceea ce permite națiunilor de dimensiuni medii să își sporească influența. Această eroare de evaluare a puterii este un element recurent în geopolitica contemporană, modelând noi forme de autoritate globală.
Analizând situația din Orientul Mijlociu, Peter Frankopan subliniază reziliența surprinzătoare a Iranului. Statul iranian a gestionat simultan trei războaie reci împotriva SUA, Israel și Arabia Saudită, menținând această poziție timp de 47 de ani. Deși bugetul de apărare al Iranului a reprezentat aproximativ 3% din cel al SUA, capacitatea țării de a absorbi presiunea a fost subestimată de Washington. Această incapacitate de a livra o lovitură decisivă a permis Iranului să rămână un actor central.
În ceea ce privește conflictul dintre Rusia și Ucraina, Peter Frankopan observă că investițiile ucrainene în tehnologia dronelor și atacurile asupra infrastructurii rusești schimbă realitatea de pe teren. Tactica de a ținti centre logistice, precum Wildberries, sau rafinării de petrol, aduce costurile războiului direct în viața cetățenilor ruși. Atacurile asupra rafinăriilor forțează creșterea exporturilor de țiței și limitează capacitatea de procesare, afectând direct economia rusă și stabilitatea internă.
Relația dintre Rusia și China reprezintă un alt punct critic în analiza sa. Din perspectiva Beijingului, Rusia funcționează tot mai mult ca o colonie de resurse, furnizând metale, petrol și gaze la prețuri reduse. În schimb, China oferă sprijin diplomatic Rusiei în cadrul agențiilor multilaterale, precum ONU. Această schimbă de resurse pentru protecție politică redefinește echilibrul de putere, transformând Rusia într-un furnizor strategic pentru Beijing în contextul izolării internaționale.
Peter Frankopan menționează că, în ciuda slăbiciunii militare, Rusia își păstrează poziția la masa negocierilor datorită arsenalului nuclear și controlului asupra resurselor. Procesul decizional de la Moscova rămâne strict dictat de un grup de lideri de peste 70 de ani, sub conducerea lui Putin. Această continuitate, care durează de peste un sfert de secol, asigură o mentalitate de putere care nu se schimbă, indiferent de transformările economice prin care a trecut țara.
Contextul geopolitic actual este marcat de o reconfigurare a puterilor, unde vechile structuri de influență sunt puse la încercare. În timp ce marile puteri încearcă să își mențină hegemonia, apariția unor blocuri de cooperare regională și utilizarea resurselor strategice ca instrument de negociere schimbă regulile jocului. Această evoluție pune sub semnul întrebării predicțiile privind declinul unor state tradiționale și evidențiază importanța noilor centre de putere emergente.
