Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a formulat o nouă cerință adresată Iranului pentru ca un eventual acord să poată pune capăt conflictului actual. Acesta solicită Teheranului să își reducă în mod semnificativ capacitatea de îmbogățire a uraniului, o poziție care ar putea indica o flexibilizare a abordării Washingtonului. Anterior, poziția oficială a Statelor Unite impunea renunțarea completă a Iranului la orice proces de îmbogățire a materialului nuclear.
JD Vance a subliniat că reducerea nivelurilor de îmbogățire este o chestiune de bază pentru demonstrarea intențiilor de pace. Vicepreședintele a întrebat direct de ce Teheranul are nevoie de combustibil îmbogățit la 60 la sută dacă nu urmărește dezvoltarea unei arme nucleare. Această cerință vizează eliminarea utilizării uraniului pentru scopuri militare, deși procesul de îmbogățire este esențial și pentru alimentarea reactoarelor nucleare civile.
În același timp, Secretarul de Stat Marco Rubio a menținut o retorică extrem de dură, reiterând că Iranul nu poate deține o armă nucleară. Rubio a susținut că Teheranul a pierdut controlul asupra Strâmtorii Ormuz și că economia țării se află într-o prăbușire totală din cauza sancțiunilor. Președintele Donald Trump a completat această linie dură, avertizând că conflictul se va încheia fie prin metode pașnice, fie prin metode mai puțin pașnice.
Din partea Teheranului, reacțiile sunt împărțite, președintele Masoud Pezeshkian declarând că negocierile cu Washingtonul sunt inutile. El a acuzat Statele Unite că folosesc diplomația pentru a urmări înlăturarea conducerii actuale, menționând că țara sa a fost atacată de trei ori după participarea la discuții. Totuși, ministrul de externe Abbas Araghchi a lăsat o deschidere minoră, afirmând că doar negocierile bazate pe justiție și echitate pot stopa conflictul.
Analistul Simon Mabon a observat că prioritățile Iranului diferă de cele ale Washingtonului, concentrându-se pe ridicarea sancțiunilor și deblocarea activelor înghețate. Pentru Teheran, problemele majore sunt blocada navală și conflictele regionale, nu doar programul nuclear. Expertul sugerează că flexibilitatea americană în problema uraniului ar putea fi motivată de incertitudinea legată de securitatea transporturilor maritime prin Strâmtoarea Ormuz, în ciuda creșterii fluxurilor de petrol.
Contextul securității maritime rămâne tensionat, în ciuda datelor care indică o revenire a exporturilor de petrol din regiune. Atacurile asupra navelor continuă, fiind raportat recent un incident în care 12 membri ai unui echipaj au fost răniți după ce un petrolier a fost lovit de un proiectil în Strâmtoarea Ormuz. Aceste evenimente mențin incertitudinea asupra stabilității rutei energetice, influențând direct strategia de presiune exercitată de Statele Unite asupra Iranului.
