Posibile negocieri pentru încheierea conflictului din Ucraina ar putea urma modelul de cedare a unor teritorii în schimbul unui armistițiu sau al unui acord de pace. Informațiile care circulă indică faptul că Ucraina ar putea fi nevoită să plătească un preț teritorial considerabil pentru a obține stabilitatea, reflectând viziunea lui Trump conform căreia țara va avea la finalul conflictului un „contur puțin diferit” sau o „formă puțin diferită”.
Sursele din serviciile de informații indică faptul că discuțiile ar putea începe pe baza unei hărți care consemnează trecerea în Federația Rusă a aproximativ 19% din teritoriul Ucrainei. Această suprafață ar putea ajunge la 114.000 de kilometri pătrați, o dimensiune de două ori mai mare decât teritoriul Belgiei. O astfel de decizie ar permite Rusiei să controleze complet litoralul Mării Azov și să asigure o continuitate teritorială cu Peninsula Crimeea.
Zonele vizate în această fază inițială de negocieri includ Donbasul, respectiv aproape întreaga regiune Luhansk și o porțiune importantă din Donețk. Datele serviciilor de informații occidentale arată că 92% din Luhansk este ocupată de ruși, în timp ce în Donețk ocuparea este de 70%. De asemenea, sunt incluse regiunile meridionale Zaporojie și Herson, care au fost anexate oficial de Moscova în 2022, precum și Crimeea, anexată încă din 2014.
Pretențiile Kremlinului par să crească odată cu semnalele că anumite state nu mai pot susține financiar efortul de război al Ucrainei. Strategii ruși ar putea încerca să maximizeze aceste cereri, vizând inclusiv tot sudul Ucrainei, cu centrul istoric Odessa, până la Gurile Dunării. Acest scenariu ar reprezenta un câștig strategic de durată pentru Moscova, în contextul unei redefiniri globale a zonelor de influență.
Președintele Zelenski a susținut în repetate rânduri că astfel de cedări nu sunt posibile, invocând succesele militare din Donbas și prevederile Constituției. Conform documentelor oficiale, teritoriul național este indivizibil, iar orice modificare de mari dimensiuni ar necesita organizarea unui referendum. Totuși, presiunile economice și evoluția negocierilor de la culcus ar putea pune sub semnul întrebării această poziție oficială a Kievului.
Principiul „teritorii contra pace” are rădăcini în reglementarea conflictului israelo-arab, fiind central după Războiul de șase zile din 1967. Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU prevedea retragerea armatei israeliene din teritoriile ocupate în schimbul recunoașterii suveranității statelor din regiune. Acest model a facilitat ulterior tratatul de pace israelo-egiptean din 1967 și Acordurile de la Oslo din 1993.
