China a dezvoltat racheta balistică DF-21D, un sistem militar supranumit „ucigașul de portavioane”, conceput special pentru a pune la încercare apărarea grupurilor navale americane. Această armă este capabilă să lovească nave de război aflate la o distanță de peste 1.500 de kilometri de punctul de lansare. Deși reprezintă o amenințare strategică semnificativă, eficiența reală a rachetei împotriva unui portavion aflat în mișcare, în condiții de război, rămâne un subiect de analiză.
DF-21D aparține familiei de rachete chinezești Dong Feng, denumire care înseamnă „Vântul de Est”. Spre deosebire de alte variante din această serie care sunt destinate atacării unor ținte terestre, acest model transportă un focos convențional optimizat pentru lovirea navelor. Conform datelor furnizate de Serviciul de Cercetare al Congresului SUA, racheta are o rază de acțiune de peste 1.500 de kilometri, ceea ce permite Chinei să amenințe unitățile militare de la distanțe mari de litoralul său.
Spre deosebire de rachetele de croazieră antinavă, care utilizează propulsia în timpul zborului prin atmosferă, DF-21D urmează o traiectorie înaltă, în arc. Vehiculul său de reintrare în atmosferă este capabil să manevreze, oferind posibilitatea de a ajusta traiectoria în timpul apropierii de țintă. Raportul Pentagonului din 2024 subliniază că această capacitate de manevră este esențială, deoarece Marina americană nu s-a confruntat anterior cu rachete balistice de mare precizie capabile să lovească nave în mișcare.
O altă caracteristică tactică importantă este faptul că DF-21D este lansată de pe platforme mobile montate pe vehicule rutiere. Această mobilitate face ca instalațiile de lansare să fie mult mai greu de localizat și de atacat de către forțele adverse comparativ cu sistemele fixe. Strategia de atac depinde însă de întregul „lanț de distrugere”, proces care necesită detectarea precisă a navei, identificarea poziției și menținerea unor informații de urmăriare fiabile pentru ca vehiculul de reintrare să poată localiza ținta.
Pentru contracararea unei astfel de amenințări, grupurile navale dispun de diverse opțiuni defensive, conform Serviciului de Cercetare al Congresului SUA. Aceste măsuri includ utilizarea interceptoarelor antirachetă, tehnici de război electronic, metode de inducere în eroare și proceduri pentru a ascunde poziția navei. Deși aceste sisteme nu garantează protecția totală, ele transformă zona de acțiune a rachetei într-un mediu complex, unde riscul introdus de DF-21D complică deciziile privind poziționarea și operațiunile avioanelor de la bord.
