Proiectul de lege privind sancționarea Rusiei și a Iranului (2026), cunoscut sub numele de Legea Lindsey O. Graham, reprezintă una dintre cele mai severe măsuri legislative analizate vreodată de Congres împotriva unei țări de către SUA. Această inițiativă este depășită doar de legislația aplicată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial împotriva statelor cu care SUA erau în conflict total, precum Germania sau Japonia. Documentul propune o schimbare radicală față de politicile anterioare, trecând de la vizația unor entități specifice la impunerea unor sancțiuni generalizate asupra unei părți vaste a administrației ruse.
Sancțiunile vizează oficiali militari și politici de rang înalt, agenții de stat, precum și companii energetice care colaborează cu statul rus. De asemenea, vor fi vizate persoanele și companiile care sprijină baza industrială de apărare a Rusiei. Un aspect central este menționarea explicită a „flotei din umbră” de petroliere a Rusiei, alături de companiile și persoanele care facilitează acest sistem. Guvernul SUA va deține autoritatea de a decide unilateral ce entități sau țări ajută Rusia, direct sau indirect, în efortul de război împotriva Ucrainei.
Mecanismul de sancționare include aplicarea unor tarife de până la 100% pentru țările care achiziționează energie din Rusia, în special pentru primii cinci cumpărători de țiței sau gaze naturale: China, India, Turcia, UE și Japonia. Pentru alte produse care nu sunt de natură energetică, plafonul tarifar poate atinge 500%. Această măsură ar putea transforma resursele rusești în produse „toxice” pe piețele mondiale, forțând actori precum China și India să aleagă între energia ieftină și accesul la piețele deținute de SUA.
Impactul se va extinde și asupra sectorului tehnologic, vizând exporturile de electronice din China, echipamente de comunicații din Belarus sau componente aeronautice din Emirate. Sancțiunile vor viza orice instituție financiară care este considerată că sprijină Rusia sau ajută la eludarea restricțiilor americane. Companiile de logistică și transport maritim din Grecia, Turcia, India, China și Emiratele Arabe Unite, care operează flota de petroliere „din umbră”, sunt printre cele care ar putea suferi cele mai mari pierderi financiare.
Procesul legislativ implică o perioadă de zece zile în care președintele poate semna sau exercita dreptul de veto. În Senat, proiectul a fost aprobat cu un raport de 86-11, în timp ce Camera Reprezentanților l-a adoptat cu 262-159. Deși o „anulare” a unui eventual veto ar necesita o majoritate de 2/3 în ambele camere, poziția multor reprezentanți republicani MAGA sugerează că o astfel de manevră este puțin probabilă. Există posibilitatea unui „veto prin inacțiune” dacă una dintre camere își suspendă lucrările înainte de alegerile din noiembrie.
Contextul actual este marcat de o tensiune diplomatică ridicată, în contextul în care Trump urmează să semneze decretul privind noile sancțiuni împotriva Rusiei și a țărilor care achiziționează energia acesteia la data de 17 septembrie 2026. Această evoluție a generat reacții internaționale, precum mesajul premierului Canadei, care a declarat că nicio putere nu poate dicta partenerilor lor cu cine pot încheia acorduri comerciale, subliniind complexitatea geopolitică a noilor restricții aplicate.
