Cele cinci principale puteri militare europene din cadrul NATO au manifestat luni voința de a asuma o responsabilitate sporită, atât pe plan politic, cât și militar. Decizia a fost anunțată în urma unei întâlniri desfășurate la Paris, unde liderii au subliniat necesitatea ca Europa să preia o parte mai mare din sarcina asigurării propriei securități. Această mișare strategică vine într-un moment în care Washingtonul exercită presiuni constante asupra partenerilor europeni pentru a crește investițiile în apărare.
Miniștrii apărării din Franța, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit, réunis sub denumirea Grupului celor Cinci sau E5, au emis o declarație comună prin care afirmă că Europa trebuie să își asume un rol mai activ. Documentul a fost semnat de Catherine Vautrin, Boris Pistorius, Guido Crosetto, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz și Wes Streeting. Totuși, în cazul Poloniei, ministrul a fost reprezentat de adjunctul său, Pawel Zalewski, care a participat la discuțiile de la Paris.
Liderii au insistat că această creștere a responsabilității europene trebuie să înceapă prin consolidarea rolului aliaților din Europa în cadrul structurii NATO. În același timp, grupul a reiterat faptul că Statele Unite ale Americii rămân un aliat indispensabil pentru securitatea transatlantică. Obiectivul final este construirea unei Europe mai puternice într-o Organizație a Atlanticului de Nord care să fie, la rândul ei, mai puternică, prin coordonarea atentă cu partenerii americani.
Pentru a implementa această strategie, grupul a decis să lucreze după o metodă precisă și un calendar definit, asigurând o transparență totală față de SUA în ceea ce privește împărțirea sarcinilor de apărare. Ministrul francez al apărării a precizat că acest proces va urma pași concreți, urmând ca următoarea reuniune a grupului E5 să fie organizată în luna martie a anului viitor la Roma. Kaja Kallas a susținut această direcție, apelând la modernizarea forțelor și a capacităților militare europene.
Pawel Zalewski a abordat și posibilitatea reducerii prezenței militare americane în Europa, susținând că se va ajunge la un acord coordonat cu Washingtonul și Canada. Scopul este evitarea oricăror lacune în capacitățile de descurajare, pentru ca Alianța să funcționeze eficient. Această abordare vizează menținerea unei mașinării de apărare funcționale, în ciuda eventualelor schimbări de prioritări ale marilor puteri din afara continentului european.
Evoluția acestor discuții reflectă o schimbare de paradigmă în arhitectura de securitate a Europei, unde autonomia strategică devine un subiect central. În contextul tensiunilor geopolitice actuale, capacitatea de descurajare a NATO depinde de echilibrul dintre sprijinul continuu al SUA și capacitatea statelor europene de a-și gestiona propriile forțe. Această tranziție către o responsabilitate sporită este văzută ca un mecanism de adaptare la noile realități de securitate globală.
