NATO elaborează noi planuri de apărare care includ lovituri asupra unor ținte situate în interiorul Rusiei, în cazul în care Moscova ar lansa un atac asupra teritoriului Alianței. Strategia vizează obiective precum bazele militare, rețelele de aprovizionare și instalațiile industriale care susțin operațiunile armatei ruse. Această abordare este dezvoltată sub coordonarea comandantului suprem al forțelor aliate NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, și reflectă lecțiile desprinse din conflictul actual din Ucraina.
Noua strategie, prezentată de generalul Alexus Grynkewich la o conferință de securitate de la Varșovia, se bazează pe conceptul de „teoria victoriei”. Conform acestui model, NATO ar trebui să oprească atacul inițial și, ulterior, să reducă capacitatea adversarului de a continua operațiunile militare prin lovirea forțelor de pe front și a rețelelor de sprijin. Planurile preved că atacurile ar putea viza obiective aflate la distanțe de la aproximativ 150 de kilometri până la câteva mii de kilometri în spatele liniei frontului.
Pentru execuția acestor operațiuni, Alianța ar putea utiliza rachete de precizie și sisteme mai ieftine, precum dronele. Printre armamentele menționate se numără rachetele de croazieră Tomahawk, rachetele balistice ATACMS și alte sisteme aflate în dezvoltare. În paralel, statele europene încearcă să își mărească stocurile de rachete Storm Shadow, SCALP și Taurus. Generalul-maior polonez Ireneusz Nowak a subliniat că loviturile de precizie în adâncul teritoriului rus ar putea funcționa ca un instrument de descurajare.
Lista țintelor potențiale cuprinde nu doar aerodromuri și baze militare, ci și infrastructură critică și resurse de materii prime esențiale pentru efortul de război al Rusiei. Generalul-maior Ireneusz Nowak a observat că, dacă Ucraina ar fi avut o astfel de capacitate la începutul invaziei, războiul nu ar fi ajuns la lupte poziționale prelungite. Totuși, sursa precizează că această strategie nu presupune o escaladare către utilizarea armelor nucleare în cadrul acestor acțiuni planificate.
Există însă o discrepanță între planificarea militară și deciziile politice. Nico Lange, fost oficial de rang înalt din Ministerul Apărării din Germania, a semnalat diferența dintre planurile militare, care includ lovituri ofensive, și abordarea politică, ce tinde să asocieze apărarea cu măsuri defensive, precum barierele sau un „zid al dronelor”. În acest context, cercetătorul Fabian Hoffmann de la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare menționează că 20 de producători europeni lucrează la cel puțin 48 de proiecte de dezvoltare a unor rachete de croazieră cu costuri reduse.
Evoluția acestor strategii de apărare prin lovituri de precizie reflectă o schimbare de paradigmă în securitatea colectivă europeană. Această orientare către capacități de lovire în adâncul teritoriului inamic vine ca un răspuns direct la vulnerabilitățile identificate în timpul războiului din Ucraina, unde infrastructura de aprovizionare a devenit un punct critic. Alianța caută acum să echilibreze necesitatea de descurajare militară cu constrângerile politice ale statelor membre.
