NATO reevauează modul în care ar putea răspunde unui eventual atac rus, vizând obiective militare, industriale și logistice aflate în interiorul teritoriului Rusiei. Această schimbare de paradigmă, raportată de Wall Street Journal, indică faptul că Alianța ar putea lovi infrastructura de sprijin a Moscovei încă din primele faze ale unui conflict. Strategia vizează nu doar oprirea trupelor la frontieră, ci și neutralizarea sistemului care permite continuarea unei ofensive.
Noua abordare se fundamentează pe conceptul militar de „denial”, care presupune împiedicarea adversarului de a-și atinge obiectivele prin lovirea bazelor militare, a depozitelor de muniție, a centrelor logistice și a instalațiilor industriale. Generalul american Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, a prezentat această viziune sub numele de „Teoria Victoriei”. Conform acestui model, forțele ar trebui să blocheze valul inițial de atac, pentru a reduce ulterior capacitatea de luptă a inamicului prin distrugerea structurilor de susținere.
Implementarea acestei strategii depinde de utilizarea armelor de precizie cu rază lungă de acțiune, precum rachetele Tomahawk, ATACMS sau Precision Strike Missile. În timp ce SUA deține un arsenal modernizat, statele europene încearcă să recupereze decalajul tehnologic prin sisteme precum Storm Shadow, Scalp sau Taurus. Totuși, dezvoltarea capacităților europene este lentă, existând în prezent cel puțin 48 de proiecte pentru noi rachete de croazieră la care participă aproximativ 20 de producători.
Experiența de pe frontul ucrainean oferă o lecție directă despre eficiența loviturilor în adâncime, care pot ținti aerodromuri, baze terestre sau infrastructură economică. Generalul-maior polonez Ireneusz Nowak susține că aceste atacuri trebuie integrate în planurile de descurajare, menționând că lovirea bazei industriale de apărare ar putea schimba cursul unui conflict. În terminologia militară, o lovitură „în adâncime” vizează obiective situate la peste 160 de kilometri de linia frontului, uneori la distanțe de mii de kilometri.
Există însă dificultăți politice semnificative, deoarece nu este clar dacă liderii europeni ar autoriza lovituri masive pe teritoriul Rusiei. Nico Lange, fost șef de cabinet în Ministerul german al Apărării, subliniază discrepanța dintre planificarea militară realistă și percepția politică, care tinde să se concentreze pe bariere defensive. Comandanții NATO insistă ca aceste capacități de atac să fie integrate în planurile de răspuns din timp, pentru a asigura un mesaj de descurajare credibil față de Moscova.
În contextul securității regionale, capacitatea de a lovi ținte strategice la distanță mare este considerată esențială pentru a preveni transformarea conflictelor în războaie de tranșee de lungă durată. Această evoluție doctrinară reflectă necesitatea de a trece de la o apărare pasivă la una proactivă, capabilă să distrugă sursa amenințării înainte ca aceasta să fie utilizată împotriva teritoriului NATO.
