Capacitățile militare ale Iranului au suferit pagube masive în urma a două războaie purtate într-un interval de un an și jumătate, prin acțiunile SUA și Israel. Deși infrastructura nucleară a fost în mare parte distrusă, forțele de rachete și drone ale Teheranului au demonstrat o rezistență remarcabilă. Această vulnerabilitate critică a dependenței de armament ar trebui să devină un punct central în strategia viitoare a Washingtonului, conform unei analize publicate de The Washington Institute for Near East Policy.
Evaluările guvernului SUA indică faptul că aproape toate fabricile supraterane cunoscute care produc drone de atac unidirecționale, de tip kamikaze, și componentele esențiale ale acestora au fost lovite. De asemenea, 80% din instalațiile dedicate producției de rachete și de motoare de rachetă cu combustibil solid au fost avariate. În ciuda acestor lovituri, oficialii iranieni susțin că instalațiile de producție subterane rămân active, fiind considerate impermeabile la munițiile de penetrare utilizate de SUA și Israel.
Arsenalul Teheranului este estimat a conține peste 1.000 de rachete și câteva mii de drone, resurse care sunt dezvoltate prin asamblarea componentelor care au scăpat de distrugere sau prin achiziții externe. În timp ce reluarea producției de drone este posibilă, restabilirea producției de rachete la scară largă ar putea dura câțiva ani. Forțele aeriene și navale au fost cele mai afectate, cu peste 80% din apărarea antiaeriană și cea mai mare parte a forțelor aeriene fiind distruse.
Intermediarii regionali ai Teheranului au resimțit impactul conflictului, cu excepția Houthilor, care rămân utili în Marea Roșie și împotriva Israelului și Arabiei Saudite. Aceștia utilizează eficient tehnologia de rachete și drone a Iranului, extinzându-și astfel aria de acțiune strategică. Aceeași observație este aplicată și milițiilor irakiene, care depind de aceste tehnologii pentru a-și amplifica capacitățile, servind indirect la extinderea razei de influență a Iranului în regiune.
Pentru a recupera capacitatea de producție, Teheranul va încerca să repare sau să canibalizeze echipamentele deteriorate din instalațiile de suprafață, mutându-le în situri subterane. Componentele care nu pot fi reparate vor fi înlocuite prin rețele clandestine de achiziții din China și alte zone. Din punct de vedere organizațional, războiul a consolidat dominația Gărzilor Revoluționare (IRGC), care intensifică eforturile de a sprijini sistemele C4ISR, războiul electronic, inteligența artificială și operațiunile cibernetice.
Evoluția conflictelor de tipul acesta subliniază importanța tehnologiilor de tip dronă și rachetă în securitatea regională contemporană. Utilizarea acestor sisteme de către actori non-statali a transformat dinamica de pe fronturile din Orientul Mijlociu, afectând rutele maritime și stabilitatea statelor vecine. Capacitatea de a produce și de a achiziționa aceste tehnologii rămâne un factor decisiv în echilibrul de forțe dintre marile puteri și intermediarii lor locali.
