Conflictul dintre Rusia și Ucraina a extins frontul de luptă către sectorul alimentar, transformând cerealele într-o „armă silențioasă”. Moscova utilizează statutul de mare producător pentru a influența aprovizionarea unor națiuni, în timp ce Kievul se confruntă cu pierderi masive de exporturi. Această strategie alimentară este utilizată pentru a exercita presiune geopolitică, în special prin restricționarea livrărilor către statele considerate „neprietenoase” de către Kremlin.
Rusia deține în prezent 21% din piața mondială de grâu, fiind cel mai mare exportator global în acest segment. Această cotă depășește exporturile Uniunii Europene, care deține 15,1%, urmată de Canada cu 12,6%, Australia cu 11,6% și SUA cu 11,4%. Deși oficialii ruși au comparat cerealele cu petrolul, acestea reprezintă o pondere relativ mică din comerțul extern total al țării, fiind depășite de alte categorii de produse.
Logistica exporturilor rusești este însă sever afectată de acțiunile militare, în special în zona Mării Negre. Atacurile cu drone ucrainene au oprit practic operațiunile din porturile din bazinul Azov, provocând o scădere drastică a livrărilor. În primul trimestru al anului de comercializare 2026-2027, exporturile totale au scăzut de 1,6 ori față de perioada precedentă, iar livrările de grâu s-au redus de la 10,6 milioane la 4,8 milioane de tone.
Pentru a compensa aceste pierderi, exportatorii ruși au început să utilizeze porturile de la Marea Baltică și de la Marea Caspică. De asemenea, grâul se deplasează prin porturile unor țări vecine, precum Letonia, în absența sancțiunilor. Pentru anul 2026, se estimează că Rusia va avea o recoltă de 137 de milioane de tone în cadrul granițelor internaționale recunoscute, cu un potențial de export de 59 de milioane de tone.
Ucraina se confruntă cu o situație economică mult mai critică din cauza atacurilor asupra porturilor din Odesa Mare. Se estimează că țara nu va putea exporta aproximativ 24 de milioane de tone de cereale, ceea ce poate avea consecințe catastrofale asupra economiei. Având în vedere că agricultura reprezenta 10% din PIB înainte de război, prăbușirea exporturilor ar putea reduce PIB-ul cu 1,8% în 2026 și cu încă 2,1% în 2027.
Securitatea alimentară globală este strâns legată de stabilitatea rutelor maritime și de capacitatea de export a marilor producători. În contextul actual, controlul asupra transporturilor de cereale devine un instrument de presiune diplomatică. Rusia încearcă să utilizeze acest avantaj pentru a obține concesii, inclusiv prin propuneri de creștere a achizițiilor de îngrășăminte de către alte puteri, legând aceste tranzacții de presiunea asupra Kievului.
