Bombardamentele rusești asupra Kievului și a altor orașe ucrainene au crescut în intensitate și precizie, însă strategia Kremlinului de a folosi teroarea pentru a forța o capitulare pare să eșueze. Vladimir Putin pare să mizeze pe faptul că distrugerea infrastructurii și amenințarea cu foametea vor determina populația să își renunțe la rezistență. Totuși, experiența istorică și analiza psihologică sugerează că atacurile asupra civililor pot produce efecte diametral opuse cele vizate de Moscova.
Svetlana Ciunihina, director adjunct al Institutului de Psihologie Socială și Politică al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, explică faptul că teroarea aeriană nu obligă automat o populație la supunere. În loc de demoralizare, bombardamentele pot determina oamenii să se mobilizeze și să devină mai hotărâți în luptă. Această reacție este dublă: pe lângă rezistența publică, apare și o latură de cinism sau slăbire a normelor sociale, dar capacitatea de adaptare rămâne un factor critic.
Analiza istorică oferă argumente suplimentare împotriva logicii Kremlinului, amintind de experiențele din Al Doilea Război Mondial. În timpul atacurilor asupra Londrei sau Coventry, deși s-au produs momente de panică, nu s-a produs exodul în masă anticipat de autorități. Similar, un raport al Comisiei americane din 1947, bazat pe peste 3.700 de interviuri cu germani, a arătat că bombardamentele strategice nu au provocat revolte împotriva regimului sau abandonarea muncii.
În prezent, ucrainenii trăiesc într-o stare de stres traumatic continuu, fiind expuși la pericole reale fără întrerupere. Svetlana Ciunihina subliniază că frica resimțită de populație este o reacție adaptativă, nu o patologie, ajutând oamenii să rămână vigilenți. Un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS) în septembrie 2026 indică faptul că 62% dintre cetățeni sunt dispuși să suporte războiul cât de mult va fi nevoie, în timp ce la Kiev cifra este de 72%.
Reziliența societății depinde de sentimentul de control și de participarea la activități constructive, precum voluntariatul sau sprijinul pentru armată. În timp ce Vladimir Putin se protejează prin măsuri de securitate extreme pentru a evita orice risc, ucrainenii manifestă un curaj care nu presupune absența fricii, ci acțiunea în pofida ei. Această capacitate de a rămâne activi în ciuda atacurilor este elementul care face ca teroarea aeriană să nu producă supunerea politică dorită.
Conflictul din Ucraina se desfășoară într-un context de instabilitate regională, unde atacurile rusești vizează constant infrastructura critică. Recent, lovituri asupra unor zone precum Zaporojie au demonstrat impactul devastator asupra populației, inclusiv pierderi de vieți omenești printre copii. Aceste evenimente de violență continuă să testeze limitele rezilienței sociale, într-un mediu în care securitatea energetică și stabilitatea socială sunt sub presiune constantă din cauza agresiunii militare rusești.
