Vladimir Putin a emis un ordin pentru ca generalul Serghei Surovikin, cunoscut sub apelativul „Generalul Armageddon”, să lanseze atacuri masive asupra orașului Kiev. Această mișcare strategică vizează lovirea infrastructurii civile și a punctelor de legătură vitale din capitala ucraineană. Colonelul britanic Hamish de Bretton-Gordon susține că Moscova încearcă să mute conflictul pe un teren unde consideră că deține un avantaj tactic, testând capacitatea de rezistență a populației civile.
Strategia rusă se concentrează pe distrugerea podurilor de peste Nipru, care reprezintă artere de transport feroviar și rutier esențiale. Dacă aceste structuri sunt compromise, întreg nordul Ucrainei ar putea fi paralizat, similar cu un scenariu în care infrastructura Londra ar fi distrusă. Obiectivul este de a crea un efect paralizant asupra funcționării statului, atacând zone precum Academia Națională de Științe și alte facilități civile prin rachete și drone.
Ofensiva rusă din zona Donbas se confruntă cu dificultăți majore, în timp ce forțele ucrainene reușesc să se retragă în jurul orașelor Pokrovsk și Lyman. Pierderile de oameni din partea Rusiei sunt raportate ca fiind extraordinare, președintele Volodimir Zelenski susținând că peste 10.000 de soldați ruși au fost uciși într-o singură săptămână. Această presiune militară forțează Kremlinul să caute alternative pentru a evita o mobilizare masivă care ar putea fi politică.
Putin utilizează tactica terorizării civililor ca pe o metodă de a forța guvernul de la Kiev să renunțe la război. Această abordare amintește de campania brutală desfășurată în Siria, unde spitalele și școlile au fost ținte ale puterii de foc rusești. Moscova mizează pe faptul că poate absorbi victimele mai mult timp decât poate societatea ucraineană sau guvernele occidentale să mențină sprijinul politic necesar.
Stocurile de muniție pentru apărarea aeriană a Ucrainei sunt sub o presiune extremă, în special rachetele interceptoare de ultimă generație, precum modelul Patriot american. Rusia adaptează tacticile pentru a depăși aceste sisteme de apărare, vizând infrastructura care permite funcționarea orașelor. Occidentul este avertizat că trebuie să înțeleagă această schimbare de paradigmă înainte ca loviturile asupra civililor să devină imposibil de oprit.
Conflictul actual pune sub semnul întrebării capacitatea de rezistență a aliaților Ucrainei pe termen lung. În timp ce Rusia își adaptează economia la regim de război, întrebarea centrală rămâne dacă Europa și Marea Britanie vor avea rezistența politică necesară pentru a asigura sprijinul militar și aprovizionarea cu muniție. Această bătălie de uzură depășește frontul militar, devenind o confruntare între capacitatea de absorbție a victimelor și voința politică a partenerilor occidentali.
