În cadrul conflictului din Ucraina, o bătălie decisivă se desfășoară în spectrul electromagnetic, unde operatorii ucraineni încearcă să dezarmeze dronele rusești prin tehnologii de bruiaj. Această confruntare tehnologică, descrisă ca un joc de „șoarecele și pisica”, implică utilizarea constantă a antenelor și a sistemelor de adaptare pentru a orbi unitățile inamice. Obiectivul principal este neutralizarea dronelor FPV, care sunt extrem de precise, astfel încât acestea să nu își poată îndeplini misiunile de lovitură asupra pozițiilor de pe front.
Oleksi, cunoscut sub indicativul „Did”, conduce o companie de război electronic din cadrul corpului „Hartia” după o carieră de peste 20 de ani în telecomunicații și IT. Sub comanda sa, unitatea a fost construită de la zero, deoarece războiul electronic de front este o inovație născută direct din dinamica acestui conflict. Procesul de neutralizare începe cu un operator de depistare care identifică drona, după care semnalul este introdus într-un program special pentru a activa operatorii de bruiaj.
Evoluția tehnologică a forțat o schimbare radicală a metodelor de combatere, deoarece dronele rusești au început să folosească multiple canale de control și video. Dacă anterior se utilizau benzi de frecvență precum 850-915 MHz, acum inamicul comută constant între frecvențe, obligând unitățile ucrainene să acopere o gamă mult mai largă. Această complexitate necesită un consum masiv de energie, transformând vechile „puști de război electronic” în sisteme voluminoase care necesită baterii externe și generatoare puternice pentru funcționare.
O altă amenințare majoră a apărut odată cu utilizarea masivă a bombelor aeriene ghidate (KAB) de către ruși, începând cu anul 2024. Echipa lui „Did” a reușit să contracareze aceste atacuri prin demontarea modulelor de ghidare UMPK și modificarea tacticilor de bruiaj asupra sistemelor de navigație prin satelit (GNSS). Deși aceste măsuri au reușit să devieze bombele de la ținte, aruncându-le la 50-70 de metri distanță de adăposturi, amenințarea pentru zonele populate rămâne activă.
Logistica unităților de război electronic a devenit extrem de dificilă din cauza tăierii rutelor de aprovizionare și a necesarului ridicat de combustibil pentru generatoare. Pentru a menține pozițiile, personalul trebuie să gestioneze nu doar echipamentele, ci și fluxul de energie necesar pentru a acoperi toate benzile de frecvență. În prezent, unitățile solicită producători de armament sisteme care să permită controlul de la distanță, pentru a reduce expunerea operatorilor la lovituri în zonele de contact.
Eficiența acestor operațiuni depinde de trei categorii esențiale de specialiști: electroniștii care reconfigurează dispozitivele, operatorii care cunosc semnăturile dronelor și „fixiki”, adică tehnicienii de teren. Acești ultimi sunt printre cei mai expuși la risc, deoarece instalează echipamentele direct în tranșee sau în zonele de luptă. Fără o coordonare precisă între detectare și bruiaj, sistemele de apărare electromagnetică ar deveni ineficiente în fața evoluției rapide a tehnologiei de război rusești.
